Interviu cu Elena Smocinschi, elevă și membră a Consiliului Raional al Tinerilor Leova

„În cazul în care copilul este eficient integrat în societate, simțindu-se important, apreciat și susținut, probabilitatea devierii sale de la normele morale și legale scade în mod vizibil.”

Elena Smocinschi, elevă a LT „C. Spătaru” din or. Leova, este o tânără care inspiră prin optimism, talent, implicare și muncă. Despre activitățile inovative pe care le desfășoară și despre felul cum le reușește pe toate aflați în interviul dat.
Interviu cu Elena Smocinschi, elevă și membră a Consiliului Raional al Tinerilor Leova
Elena, împreună cu colega ta, în cadrul schimbului de experiență din raionul Leova, ne-ați prezentat un sondaj foarte interesant despre delincvența juvenilă. Cum a venit ideea de a realiza un sondaj?
Suntem conștienți de faptul că tinerii constituie una dintre cele mai puternice verigi ale societății, însă, totodată, și una dintre cele mai inovative, deschise și pragmatice, de aceea am decis, fiind Consiliul Raional al Tinerilor Leova, să perseverăm întru elucidarea opiniilor tinerilor despre condițiile mediului lor existențial. Am simțit necesitatea de a oferi tinerilor oportunitatea de a se exprima liber privind dificultățile cu care se confruntă, dar și să identificăm care sunt actorii principali responsabili de soluționarea problemelor. Sondajul a fost o modalitate eficace de a afla în mod democratic viziunea tinerilor asupra situației reale din raionul Leova, în cadrul căreia sunt martori cotidieni și nemijlociți beneficiari sau, în unele cazuri, victime. Fiind organul reprezentativ al tinerilor, am fost conduși de obligația morală de a prezenta societății și autorităților amplitudinea problemelor tinerilor, dar și soluțiile pe care le expun aceștia.

Cine a participat la acest sondaj?
La chestionare au participat 500 de tineri din raionul Leova, 200 tineri fiind din orașul Leova (44%), iar alți 300 participanți din localitățile raionului Leova (satele Sărata-Nouă, Tochile-Răducani, Filipeni, Romanovca, Cazangic, Hănăsenii Noi) (56%). Din totalul tinerilor chestionați 24 % aveau vârsta de 14-16 ani, 28 % aveau vârsta de 17-18 ani, 29 % aveau vârsta de 19-21 ani, 11 % aveau vârsta de 21-25 ani, iar doar 8 % aveau vârsta de 26-35 ani.
Fetele care s-au expus în cadrul sondajului constituie 53 %, iar băieții includ 47 %. Scopul nostru a fost să includem în cadrul sondajului o diversitate cât mai mare de tineri, astfel încât să apreciem situația actuală a raionului Leova în viziunea tuturor tinerilor, nu doar a unui grup determinant de participanți, rezultatele reflectând o opinie generală a tinerilor.

Conform sondajului, care sunt factorii determinanți în apariția și dezvoltarea comportamentului delincvent al minorilor în viziunea tinerilor?
În viziunea tinerilor factorii determinanți în apariția și dezvoltarea comportamentului delincvent sunt: dezorganizarea familială (95%), starea materială precară (93%), particularități ale personalității (72,7%), lipsa activităților de petrecere a timpului liber (72,6%), climatul familial conflictual (67,3%), migrația (58%), mass-media (49%).
Astfel rezultatele sondajului au confirmat adevărul incontestabil că, de facto, familia constituie fundamentul evolutiv al unui copil, influențându-i constant formarea sa personală. Tinerii remarcă lipsa activităților de promovare a abilităților proprii și de manifestare socială, ceea ce devine o cauză a influenței considerabile a mass-mediei asupra specificului personalității copilului. În cazul în care copilul este eficient integrat în societate, simțindu-se important, apreciat și susținut, probabilitatea devierii sale de la normele morale și legale scade în mod vizibil.

Cine sunt actorii care ar trebui să se implice în soluționarea acestei probleme în viziunea tinerilor?
În viziunea tinerilor, actorii care ar trebui să se implice în soluționarea problemelor enunțate sunt : familia (95%), serviciile de Asistență Socială (43%), Administrația Publică Locală (40%), școala (31%), poliția (29%), comunitatea în care locuiește (29%), procuratura (7%), instanțele judecătorești (4%), ONG-urile (3%).
Sondajul a demonstrat în mod repetat importanța vitală a familiei în cadrul procesului de formare personală a copilului. De asemenea, un rol covârșitor în prevenirea comportamentului delincvent al minorilor îl au serviciile de Asistență Socială, ceea ce relevă necesitatea specializării constante a persoanelor implicate direct în prevenirea delincvenței și a amplificării conștiinciozității acestora. Școala își confirmă funcția informală de o a doua familie, care necesită persistarea asupra monitorizării comportamentului copiilor în limitele școlii și informarea constantă a părinților despre schimbările survenite. Administrația Publică Locală este caracterizată de o multiplă responsabilitate de coordonare a activității și eforturilor tuturor actorilor implicați în prevenirea comportamentului delincvent al copiilor, reprezentând sistemul radicular care concentrează obligația de a pondera relația dintre cauza și efectul apariției comportamentului delincvent în rândul copiilor.

Ce modalitățile de prevenire a delincvenței juvenile au menționat tinerii?
Soluțiile oferite de tineri întru perfecționarea propiului mediu vital sunt:
a)Oferirea alternativelor de petrecere a timpului liber și de manifestare socială.
b)Informarea constantă a minorilor despre esența cadrului legal și despre repercusiunile posibile în cazul devierii de la limitele legii.
c)Implicarea activă a familiei și a instituțiilor de învățământ în educarea minorilor și integrarea socială a acestora.
d)Promovarea programelor educaționale de dezvoltare a abilităților de gestiune a conflictelor, de comunicare eficientă, de autoreglare emoțională, de inițiere a relațiilor adaptive și de protejare personală.
e)Fortificarea încrederii minorilor în actorii implicați direct în procesul de prevenire a delincvenței juvenile.

În prezentarea voastră ați spus că delincvența juvenilă constituie o cauză, dar și o consecință a specificului procesului evolutiv al minorilor. Ai putea să desfășori această afirmație?
Minorii constituie elementul social care necesită o constantă monitorizare, valorificare și promovare de către întreaga societate, care condiționează evoluarea copilului fie în mod direct, fie prin intermediul ramificațiilor relaționate nemijlocit cu factorii care catalizează dezvoltarea copilului. Delincvența juvenilă constituie o manifestare a particularităților personale ale copilului, însă acestea necesită analizate din perspectiva influenței actorilor implicați în formarea acestuia. În urma acestui sondaj, am sesizat clar importanța tuturor structurilor din societate întru dezvoltarea copilului, fiindcă analizarea acestor date a confirmat că fiecare atitudine pe care o manifestăm influențează în mod decisiv nu doar prezentul copilului, care, adesea, deja manifestă comportament delincvent, ci și viitorul acestuia.

Ești o persoană foarte activă. Cum le reușești pe toate? Și în acest context, te întreb ce sfaturi ai avea pentru tinerii de vârsta ta?
Trebuie să recunosc că este foarte dificilă îmbinarea laborioasă a studiilor și a activităților extracurriculare, însă ceea ce m-a determinat să-mi păstrez programul încărcat sunt rezultatele acestei implicări în viața socială.
Sfatul meu pentru tineri este să se implice activ în totalitatea activităților care vor favoriza mediul lor existențial, acesta incluzând întreaga societate. Dacă tinerii vor practica cetățenia activă și democratică, aceștia vor sesiza transformări mult mai rapide în direcția realizării dorințelor lor. Tinerii solicită modificări avantajoase pentru ei, însă implicarea personală întârzie să apară, de aceea și materializarea solicitărilor lor este tergiversată. Dacă tinerii doresc să fie ascultați, înțeleși și promovați; dacă doresc o îmbunătățire a condițiilor de dezoltare personală; dacă doresc să-și expună propriile viziuni; dacă doresc să informeze autoritățile despre problemele cu care se confruntă; dacă doresc să-și dezvolte abilitățile în diverse domenii, este necesară implicarea activă în totalitatea activităților, întrucât acestea promovează personalitatea tânărului. Tinerii trebuie să demonstreze și să confirme că sunt catalizatorul progresului din viitor, însă acest fapt poate fi realizat doar prin responsabilizare la nivel general, care izvorăște de la nivelul individual.

Interviu cu Elena Smocinschi, elevă și membră a Consiliului Raional al Tinerilor Leova
Interviu cu Elena Smocinschi, elevă și membră a Consiliului Raional al Tinerilor Leova