Elaborarea programului Drink&Drive destinat reabilitării persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.

Elaborarea programului Drink&Drive destinat reabilitării persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.În perioada 7-8 iunie 2016 se desfășoară cea de a 3-a ședință de lucru dedicată elaborării programului Drink&Drive destinat reabilitării persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice. Ședința a fost dschisă cu o sesiune de prezentare generală a activităților proiectului și a situației curente în Republica Moldova privind condusul în stare de ebrietate, în baza raportului de analiză elaborat de către experții Robert Merelle (Olanda), Diana Obagel (România) și consilierii de probațiune implicați în cadrul programului.

La sesiune au fost invitați să participe reprezentanții instituțiilor, precum: Ministerul Justiției, Inspectoratul Național de Patrulare, Dispensarul Republican de Narcologie, Procuratura municipiului Chișinău, precum și expertul în domeniul probațiunii din cadrul Misiunii Novergiene de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM). Repezentantul Inspectoratului Național de Patrulare, Dna. Neli Lelenco, care este și secretar executiv al Consiliului Național pentru Secuirtatea Circulației Rutiere, a salutat inițiativa de elaborare a programului Drink&Drive în contextul nivelului ridicat de accidente rutiere provocate din cauza condusului în stare de ebrietate, care se soldează în multe cazuri cu decese, și a manifestat deschidere în vederea viitoarelor colaborări privind implementarea programului dat.

Urmare a sesiunii de prezentare, participanții din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune au contiuat lucrările ședinței, supunând analizei detaliate conținutul viitorului program Drink&Drive, discuții care vor contiua și pe parcursul zilei de 8 iunie.

Programul Drink&Drive urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului 2016, astfel că următorul an va fi dedicat instruirii consilierilor de probațiune în vederea aplicării programului la nivel național.

Activitățile sunt realizate în cadrul proiectului “Drink and Drive Moldova - program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”, implementat de către Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Serviciile de Probaţiune din Moldova, România şi Olanda, sprijinit financiar de Ambasada Olandei la Bucureşti în cadrul Programului Drepturile Omului.
Elaborarea programului Drink&Drive destinat reabilitării persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.Elaborarea programului Drink&Drive destinat reabilitării persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice. Elaborarea programului Drink&Drive destinat reabilitării persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.Elaborarea programului Drink&Drive destinat reabilitării persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.