Discuții aprinse la Orhei pe marginea mecanismului local de referire a copiilor în conflict cu legea și a celor sub vârsta răspunderii penale

Pe 08 septembrie 2016, la Orhei a avut loc prima ședință a Grupului de Lucru, din seria evenimentelor trimestriale ce vor urma în perioada 2016-2017, la care s-au întrunit specialiști din diverse domenii și care în activitatea lor au tangențe sau lucrează nemijlocit cu minorii în conflict cu legea, cum ar fi: judecători, procurori, reprezentanți ai inspectoratelor de poliție, inspectoratului de probațiune, asistenți sociali, mediatori, pedagogi, etc.
Participanții au discutat mecanismul local de referire a copiilor în conflict cu legea și a celor sub vârsta răspunderii penale, fiind prezentate ample statistici pentru ultimul an în ceea ce privește copiii aflați în conflict cu legea în raionul Orhei, în acest fel s-a încercat stabilirea cauzelor care au generat infracțiunile în rândul minorilor, dar și rolul fiecărei instituții întru crearea unui mediu sănătos de dezvoltare pentru acești copii.
Prin discuții constructive și deschidere de colaborarea a specialiștilor prezenți la ședință, s-a reușit modelarea unui prim draft al mecanismului de referire a copiilor în conflict cu legea și a celor aflați sub vârsta răspunderii penale, ori un asemenea instrument este indispensabil în lucrul cu acești minori.
O atenție deosebită a fost acordată discuțiilor cu referire la modalitățile de prevenire a criminalității juvenile, precum și a modalităților de lucru cu copii aflați în grupul de risc întru dezvoltarea unor deprinderi sănătoase și înrădăcinarea unui comportament responsabil.
Activitatea este realizată în cadrul proiectului inițiat de Institutul de Reforme Penale (IRP) și sprijinit financiar de reprezentanța Fondului Națiunilor Unite pentru Copii(UNICEF) în Republica Moldova: Consolidarea mecanismului de prevenire şi dejudiciarizare a cauzelor penale cu implicarea copiilor sub vârsta răspunderii penale şi a celor în conflict cu legea.