Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor

Dezvoltarea și consolidarea bunelor practici în domeniul justiției juvenile, bazate pe interesul superior al copilului constituie unul dintre obiectivele principale ale Institutului de Reforme Penale.

În acest sens, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, venim cu un mesaj de felicitare către toți copiii. Orice decizie care privește copilul, trebuie să urmărească interesul superior al acestuia, atât în procesul de luare a deciziilor cât și ca impact al acesteia.
Fapt că pentru noi, interesul copilului prevalează în fața altor interese o demonstrează de-a lungul timpului inițiativele implementate și parteneriatele de durată pe care le avem in acest domeniu.

Recunoaștem și susținem activitatea tuturor celor care lucrează pentru prevenirea și înlăturarea fenomenului de agresivitate asupra copilului și îi invităm pe toți la parteneriat. Astfel, nu doar ziua de 1 iunie sa fie prilej de a ne uni eforturile pentru asigurarea respectării drepturilor tuturor copiilor.

Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor