Lecții cu elevi și părinți în domeniul prevenirii delincvenței juvenile în raionul Călărași

În perioada octombrie – noiembrie curent, în raionul Călărași, de către ofițerii de poliție, au fost desfășurate 4 lecții cu elevii claselor a V-a și a VI-a a L.T. „Mihai Eminescu”, com. Sipoteni și a L.T. “Vasile Alecsandri” or. Călărași, și cu părinții acestora în scopul prevenirii delincvenței juvenile.

Temele abordate (bulingul, infracțiunile contra patrimoniului, infracțiunile săvârșite prin intermediul internetului) în cadrul lecțiilor au fost asimilate de către copii, acest fapt fiind vizibil prin răspunsurile corecte la întrebările din post-teste. Elevii au rămas mulțumiți de cunoștințele acumulate, au fost activi și cointeresați de cele auzite, astfel mulți elevi au securizat paginile de care se folosesc în internet și au solicitat să devină voluntari ai poliției.

Cele mai frecvente întrebări adresate de către copii vizavi de subiectele abordate s-au referit la siguranța în mediul online, abuzul față de minori, instituțiile la care se pot adresa în caz că au devenit victime a infracțiunii cibernetice, numărul de încredere al copilului și instituțiile specializate în oferirea serviciilor pentru copiii aflați în dificultate.

În urma lecțiilor copiii au solicitat să mai fie desfășurate asemenea activități cu tematici noi, iar părinții și profesorii au solicitat să fie citite lecții și la elevii claselor a VII-IX.

Conform formatorilor care au monitorizat lecțiile în decursul celor 4 zile de aplicare a programului de prevenire a delicvenței juvenile în cadrul liceului, nu au întâmpinat dificultăți, ci dimpotrivă au primit feedback pozitiv și solicitări de a continua inițiativa.

Această activitate este organizată in cadrul proiectului „Asigurarea unei intervenții prompte în cazul copiilor în conflict cu legea prin măsuri de prevenire și colaborare intersectorială în 5 raioane ale țării”, implementat de Institutul de Reforme Penale (IRP), în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției (IGP) cu suportul Fodului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Republica Moldova

Lecții cu elevi și părinți în domeniul prevenirii delincvenței juvenile în raionul Călărași
Lecții cu elevi și părinți în domeniul prevenirii delincvenței juvenile în raionul Călărași
Lecții cu elevi și părinți în domeniul prevenirii delincvenței juvenile în raionul Călărași
Lecții cu elevi și părinți în domeniul prevenirii delincvenței juvenile în raionul Călărași