Studiu privin tendințele discriminatorii prezente în anunțurile de angajare din sectorul privat.

Prezentul studiu își propune să analizeze discriminarea pe piața muncii prin a analiza un segment frecvent ignorat: anunțurile de angajare în câmpul muncii plasate în mijloacele de informare în masă.
Aceste anunțuri sunt importante din cel puțin două motive:
- pe de o parte acestea reprezintă interfața sau modul în care majoritatea persoanelor apte de muncă interacționează în mod principal cu piața muncii (lăsăm la o parte discuțiile importante despre fenomene precum nepotismul sau traficul de influență). Cu alte cuvinte, prin intermediul anunțurilor de angajare persoanele apte de muncă își caută un post, decid opțiunile ce le sunt accesibile, iau alte hotărâri legate de locul de trai, familie etc.;
- pe de altă parte, anunțurile de angajare reprezintă forme publice prin care angajatorii își exprimă anumite preferințe față de viitorii angajați/ angajate, formulează reguli și criterii ce favorizează unele grupuri și defavorizează alte grupuri, consolidează percepții cu privire la „persoanele potrivite” care ar putea ocupa o funcție (și, simultan, cu privire la „persoanele nepotrivite”).