Raportul Anual de activitate pentru anul 2017 al Consiliului pentru Prevenirea Torturii in Moldova

Situația privind lupta cu tortura în locurile de detenție pe parcursul anului 2017 nu atestă progrese față de anii precedenți, în unele aspecte Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT) constată înrăutățirea situației cum ar fi:
- Aplicarea excesivă și neproporțională a forței fizice la etapa reținerii.
- Lipsa procedurilor operaționale standard eficiente în sistemul MAI/ANP privind interacțiunea/ comportamentul cu persoanele cu dizabilități.
- Lipsa unor proceduri/mecanisme eficiente în cazul plângerilor/informării confidențiale adresate unor instituții din afara sistemului de detenție.
-Condițiile materiale de detenție în cadrul locurilor de detenție nesatisfăcătoare și sub standardele internaționale.
- Examinarea medicală este defectuoasă. Continuitatea tratamentului persoanelor private de libertate nu este asigurată. Asigurarea deținuților cu medicamente este insuficientă.
- Insuficiența măsurilor de securitate/siguranță a persoanelor expuse riscului de a fi agresate fizic în penitenciare.
- Creșterea numărului cazurilor de deces pe parcursul perioadelor scurte de la internarea în spitalele de psihiatrie.
- Resursele de personal ale instituțiilor rezidențiale nu corespund ca număr și categorii profesionale.

Acestea sunt doar o parte din constatările stabilite de Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT), ca Mecanism Național pentru Prevenirea Torturii (NPM), pe parcursul anului 2017.

Per total, în perioada decembrie 2016 – decembrie 2017, CpPT a desfășurat 26 de vizite în 24 instituții de detenție (din totalul de 61 locuri de detenție existente în Republica Moldova), dintre care 20 inopinate.
sau..48 % din penitenciare, 35 % din izolatoarele de detenție provizorie funcționale, 67 % din spitale de psihiatrie, 33 % din internate, izolatorul CNA.

Ca urmare, au fost elaborate 25 de rapoarte, ce cuprind 416 constatări și 332 de recomandări adresate instituțiilor responsabile de locurile de detenție.

Acest raport a fost elaborat în cadrul proiectului „Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT) – instituție colegială cheie în sistemul de prevenire a torturii și altor rele tratamente în Moldova”. Proiectul este implementat de Institutul de Reforme Penale (IRP) în parteneriat cu Oficiul Avocatului Poporului (OAP) și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), cu sprijinul Fondului Special al Protocolului Opțional la Convenția ONU pentru prevenirea torturii (Special Fund OP CAT).

Pentru mai multe detalii accesați Raportul anual al CpPT pentru 2017 în limba română sau engleza.

Raportul Anual de activitate pentru anul 2017 al Consiliului pentru Prevenirea Torturii in Moldova