Raport de Monitorizare: Probațiunea în Moldova

Raport de Monitorizare: Probațiunea în Moldova










Probaţiunea este un complex de activităţi de evaluare, asistenţă, consiliere psihosocială şi supraveghere în comunitate a persoanei în conflict cu legea penală (învinuit, inculpat, condamnat) cu scopul de a o reintegra în societate şi de a proteja comunitatea de riscul recidivei. Probaţiunea dispune de strategii de intervenţie în toate etapele procesului de înfăptuire a justiţiei penale.

Monitorizareaa fost efectuată în baza unei liste de indicatori:
  • nivelul de familiarizare cu filosofia serviciului de probaţiune a consilierilor de probaţiune, a procurorilor, judecătorilor şi a altor actori implicaţi în activitatea de probaţiune,
  • nivelul de cunoaştere a principiilor probaţiunii de către consilierii de probaţiune;
  • gradul de respectare a principiilor probaţiunii de către consilierii de probaţiune; frecvenţa solicitării referatelor presentinţiale de probaţiune de către potenţialii solicitanţi;
  • termenele de întocmire şi prezentare a referatelor presentenţiale de probaţiune de către consilierii de probaţiune;
  • acordarea de asistenţă primară de către consilierul de probaţiune la faza probaţiunii presentinţiale;
  • atitudinea procurorilor şi judecătorilor faţă de obligativitatea solicitării referatelor presentenţiale de probaţiune; dificultăţile întîlnite de consilierii de probaţiune la întocmirea referatului presentenţial de probaţiune; etc.


În procesul de monitorizare, au fost utilizate diverse metode şi tehnici de colectare a informaţiei, inclusiv analiza documentelor, analiza datelor statistice, chestionarea şi interviuri cu consilierii de probaţiune, solicitanţii referatelor de evaluare, beneficiarii serviciilor de probaţiune, reprezentanţii administraţiilor publice locale, etc.; observaţii directe şi indirecte; studii de caz. Astfel, au fost completate 122 chestionare de către judecători, 90 de către procurori, 100 de către beneficiari, 25 de către consilieri de probaţiune şi 100 de către membrii comunităţii (vezi anexa 2).

Rezultatele monitorizării pot fi de un real folos pentru factorii de decizie din domeniul justiţiei penale în vederea formulării de politici relevante în domeniu, precum şi pentru persoanele implicate în procesul de instruire iniţială şi continuă a actorilor din domeniul justiţiei penale. Institutul de Reforme Penale aduce sincere mulţămiri celor care prin completarea chestionarelor, participarea la interviuri, comentarea proiectului de raport au contribuit la formularea unor concluzii şi recomandări pertinente, ce va duce la consolidarea capacităţii serviciului de probaţiune a Republicii Moldova.

Raport de monitorizare: Probaţiunea în Moldova