Ghidul expertului judiciar

Prezentul ghid are sarcina de a reflecta și a ordona variate aspecte ale expertizei judiciare. Ghidul este structurat ținându-se cont de necesitățile viitorilor experți și cuprinde informații sistematizate ce țin de organizarea sistemului de expertiză judiciară în Republica Moldova, prevederi legislative din domeniu, cerințe față de pretendenții la statutul de expert judiciar, cele mai importante aspecte privind procedura de efectuare a expertizei judiciare, unele aspecte particulare pentru diferite domenii de expertiză, principii de efectuare a expertizei și de întocmire a rapoartelor de expertiză, dar și unele norme importante privind regimul juridic al informațiilor cu acces limitat, integritatea profesională etc. Totodată, în ghid se conțin informații referitoare la principiile de integritate, obligațiile de imparțialitate, regimul incompatibilităților, obligațiile de integritate ș.a.

Ghidul, care a fost gândit drept un instrument util și eficient, este destinat persoanelor care aspiră la statutul de expert judiciar, dar și altor persoane interesate de domeniul respectiv.


Documentul a fost elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale (IRP), cu suportul financiar al Suediei.
Template not found: /templates/work/addcomments.tpl