Violenţa în familie factor ce determină criminalitatea în rîndul minorilor

FAMILIA – nucleul societăţii, apărută prin conjugarea bărbatului şi a femeii, în temeiul sentimentului de dragoste.Tot acest sentiment condiţionează evoluţia omenirii, prin conceperea şi creşterea copiilor. Astfel, are loc fundamentarea unei funcţii esenţiale a cuplului. Practica demonstrează, însă, că de multe ori pe parcursul timpului, această sarcină este distorsionată cu consecinţe largi şi dramatice. Motivul, în acest sens, fiind apariţia unui viciu social fundamental – violenţa în familie. Ce reprezintă aceasta? Care este influenţa sa asupra societăţii, membrilor familiei şi a copiilor în special?

O definiţie larg acceptată în materie este cea oferită de Evan Stark şi Anne Flitcraft, conform căreia „Violenţa în familie reprezintă o ameninţare sau provocare, realizată în prezent sau în trecut, a unei vătămări fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau cel sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale, distrugerea bunurilor victimei, izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin, ameninţările realizate la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra surselor financiare, bunurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie.”
Studiile în materie relevă faptul, că atmosfera de violenţă creată în planul habitatului domestic, provoacă traume esenţiale la copii, chiar dacă aceştia nu sunt victime directe. Pe lîngă relaţiile tensionate între părinţi, are loc diminuarea de proporţii a procesului de creştere şi educare a urmaşilor, necesităţile fundamentale ale cărora sunt neglijate. Pe parcurs are loc aprofundarea unei crize psihologice. Copiii influenţaţi de tensiunile intrafamiliare dezvoltă caracter introvertit, manifestat prin probleme emoţionale şi mentale, dezvoltare fizică mai lentă, dificultăţi de conduită în relaţiile cu mediul, manifestate fie prin agresivitate sau pasivitate în colaborare, intrarea în cercuri cu influenţă negativă sau izolare completă de cei din jur, asumarea psihică a unui rol de personaj negativ, etc. Evidenţiem în acest sens tendinţa de formare a două tipuri de personalităţi, real periculoase pentru societate.
Primul tip, îl reprezintă copiii închişi, izolaţi, timizi, care în planul violenţei domestice au luat rolul de victimă, o poziţie slabă de defensivă. Pericolul social al acestora nu deţine o cotă înaltă, raportată la media generală a crimelor şi criminalilor. Un studiu relevant realizat de Noberto Galli, a stabilit că doar circa 18 % dintre tinerii cu astfel de caracter, acced la săvîrşirea infracţiunilor. Remarcant în cazul dat este alt moment, şi anume – gravitatea faptei comise. Deşi, de obicei aceste persoane manifestă comportament domol, la apariţia anumitor circumstanţe provocatoare, fie în copilărie, fie chiar pe întreaga durată a vieţii, ei momentan succed la comiterea actului violent, de obicei manifestat prin vătămare corporală sau omor violent. Aceasta este o schemă-prototip creată în conştiinţa persoanei la asistarea scenelor de violenţă între părinţii săi, unde el apare în calitate de apărător sau o răzbunare pentru tratarea sa anterioară de către părimte. În acest sens, practica actuală, de examinare a omorurilor de către structurile de drept, denotă faptul că sunt prezente tot mai dese cazuri, cînd însuşi copiii produc leziunile cu efect letal asupra corpului unuia dintre părinţi, ca rezultat al aplicării de către acesta a tratamentului violent asupra celuilalt.

Tot la acest capitol se încadrează şi copiii sau chiar tinerii, care au depăşit vîrsta majoratului, dar al căror mod de sesizare a realităţii este legat nemijlocit de violenţa din copilărie, şi anume criminalii în serie. Un studiu realizat de cercetătorii americani R.K. Ressler şi T. Shachman, denotă faptul că în 43 din 100 de cazuri, motivele care i-au determinat la comiterea crimelor au fost afecţiunile psihice legate de mediul violent în care aceştia şi-au petrecut copilăria, avînd firi timide de personalitate. În 23% din aceste cazuri, activitatea criminală a fost iniţiată încă în perioada minoratului, ca ulterior pe parcursul timpului, să se acutizeze.

Un al doilea tip de personalităţi create ca rezultat al asistării copilului la scenele oprimative a părinţilor, îl formează tinerii ce preiau tipul omului violent. Aceştia de obicei, manifestă agresivitate şi lipsă de respect vizavi de cei din jur. Conform studiului realizat de Noberto Galli asupra a 297 de minori, 36% dintre aceştia pleacă de acasă la vîrste destul de fragede şi în continuare desfăşurînd un mod de viaţă tranşant, se implică în activităţi ilicite, de tipul consumului de droguri şi alcool, sustragerea ilicită a bunurilor străine, violuri, vătămări a sănătăţii persoanelor, lista crimelor în care se încadrează, fiind destul de largă, necătînd la vîrsta minoratului. Evoluţie asemănătoare a lucrurilor identificăm şi în cazul copiilor care nu părăsesc locul de habitat al părinţilor. Factorii determinanţi în acest caz, fiind lipsa atenţiei cuvenite din partea părinţilor la faza educării, urmărirea şi preluarea modelului violent de comportament.

Deşi violenţa în familie are un efect distrugător în procesul creării personalităţii la copii, fapt care îi predetermină la depăşirea bucvei legii, nu întotdeauna se ajunge ca finalitate la acest efect. Totuşi, astfel de cazuri sunt într-un număr limitat.

De aceea, statul, comunitatea, fiecare dintre noi, urmează a depunde maximum eforturi pentru a preveni şi diminua fenomenul violenţei în familie, în eventualul scop al creşterii unor noi generaţii sănătoase şi non-violente.

Vlad Schibin