De la originile sale in secolul XIX, institutia probatiunii a avut ca elemente esentiale „salvarea sufletelor” infractorilor nepericulosi prin incredintarea acestora de catre o instanta judecatoreasca unor persoane de incredere (John Augustus – 1785-1859, in SUA) sau unor organizatii de caritate (Church of England Temperance Society in Marea Britanie) spre a fi adusi pe calea cea dreapta.

Traditional, probatiunea a reprezentat, deci, o alternativa la pedeapsa inchisorii si o modalitate de a supraveghea si reabilita infractorii viciati prin clasicul „ advice, assist and befriend” (oferirea de sfaturi, asistenta si companie). Chiar si atunci, aceasta modalitate de sanctionare era disponibila numai infractorilor cu probleme sociale sau cu dependenta de alcool. Opera, deci, principiul aplicarii selective a acestei sanctiuni numai in ceea ce priveste anumite categorii de infractori. Alta preocupare majora a timpului a fost asistarea fostilor detinuti sa se reintegrareze in societate.

In Finlanda si Danemarca au existat, inca din 1850, organizatii de caritate finantate de biserici care lucrau cu detinutii inainte si dupa liberare cu scopul de „a-i trata” prin instructie religioasa si educatie. Prin supravegherea exercitata asupra fostilor detinuti si eforturile de reintegrare sociala a acestora, unii autori (Halmthout, 2000; Osler, 1995) considera forma de interventie una specifica probatiunii.

Definirea conceptului:

Organizatia Natiunilor Unite (1954 ) se refera la probatiune ca sentinta:
„Probatiunea ca sentinta este o metoda de interventie asupra unor infractori selectati special si consta in suspendarea conditionata a pedepsei pentru o perioada de timp in care infractorul este plasat sub supraveghere personala si beneficiaza de asistenta si „tratament” .

„Probatiunea se poate referi, de asemenea, si la un sistem (privat sau public) care administreaza anumite servicii specifice si care este considerat un subsistem al marelui sistem de justitie penala”.

Probatiunea ca infrastructura reprezinta „un proces ce presupune o varietate de activitati operationale, inclusiv practici de investigatie si supraveghere ”

Probatiunea ca set de activitati inseamna "toate activitatile de probatiune din sfera justitiei penale (rapoarte de evaluare, interventie timpurie, activitati din domeniul masurilor si sanctiunilor comunitare, activitati in penitenciare, supraveghere, probatiunea ca sanctiune, activitati de preventie etc.” (Kalmthout, 2000, p. 3)

Probatiunea ca metoda
„Probatiunea este o metoda de a pedepsi cu fundament socio-pedagogic, caracterizata printr-o combinatie de supraveghere cu asistenta. Este oferita gratuit infractorilor selectati in functie de personalitatea lor criminologica si de receptivitatea lor la demersurile unui sistem care are ca scop oferirea unei sanse individului sa isi modifice modul de a privi viata in societate si sa isi gaseasca locul in mediul social fara riscul de a incalca norma penala din nou”. (Cartledge, apud Hamai, 1995, p. 10)

Sistemul de probatiune
Hamai si altii (1995) au avansat un set de criterii destinate sa defineasca un sistem de probatiune:

sa aiba o organizare distincta – administrarea sistemului de probatiune ar trebui sa se realizeze de catre o structura separata in cadrul sistemului de justitie penala;
sa aiba o functie judiciara – sistemul de probatiune ar trebui sa aiba un rol judiciar in sistemul justitiei penale, iar plasarea unei persoane in supravegherea acestuia ar trebui sa fie rezultatul unei decizii judiciare;
sa aiba mandat legal – probatiunea ar trebui sa se bazeze pe un mandat legal;
sa includa supravegherea – probatiunea presupune plasarea infractorului sub supravegherea unei autoritati. Liberarea conditionata a infractorilor fara supraveghere nu este considerata probatiune;
sa aiba loc in comunitate – serviciul de probatiune este o agentie comunitara care asigura nu numai supravegherea infractorilor, dar si reintegrarea acestora in comunitate.

Consiliul Europei / Rec. R (1992)16 cu privire la masurile si sanctiunile comunitare:

„Termenul de masuri si sanctiuni comunitare se refera la sanctiuni si masuri care mentin infractorul in comunitate, implicand o anumita restrictie a libertatii sale prin impunerea unor conditii si/sau obligatii, care sunt implementate de catre institutii desemnate de lege in acest scop.
Termenul desemneaza orice sanctiune impusa de o instanta si orice masura adoptata inainte sau in loc de sanctiune, precum si o modalitate de executare a pedepsei cu inchisoarea in afara penitenciarului .”