Dezbateri în cadrul ședinței Grupului de Lucru Bălți
La 07 septembrie 2016, a avut loc ședința Grupului de Lucru Bălți privind "Consolidarea mecanismului de prevenire şi dejudiciarizare a cauzelor penale cu implicarea copiilor sub vârsta răspunderii penale și a celor în conflict cu legea ".
La eveniment s-au întrunit factorii de decizie și actorii sociali antrenați în activitățile de protecție a copiilor, cum ar fi: reprezentanții direcției sociale și protecției familiei, reprezentantul Oficiului Avocatului Poporului, colaboratori ai inspectoratului de poliție, pedagogi, asistenți sociali, precum și reprezentanți ai centrelor de plasament din municipiul Bălți.
În cadrul discuțiilor a fost abordat mecanismul local de lucru cu copii aflați în conflict cu legea și a celor aflați sub vârsta răspunderii penale, fiind evidențiate practicile reușite, dar și setul de probleme și deficiențe care împiedică buna activitate a specialiștilor în raport cu acești copii. La fel, au fost identificate și dezbătute modalitățile de prevenire a criminalității juvenile.
Dreptul la educație a copiilor aflați în detenție a fost un alt subiect de dezbateri pentru participanții la ședință, în rezultat fiind constatate deficiențele și necesitatea stringentă de implicare activă a tuturor specialiștilor abilitați întru oferirea unor soluții promte și clare.
Activitatea este realizată în cadrul proiectului inițiat de Institutul de Reforme Penale (IRP) și sprijinit financiar de reprezentanța Fondului Națiunilor Unite pentru Copii(UNICEF) în Republica Moldova: Consolidarea mecanismului de prevenire şi dejudiciarizare a cauzelor penale cu implicarea copiilor sub vârsta răspunderii penale şi a celor în conflict cu legea.








