TERMEN EXTINS: IRP anunță concurs de achiziție a serviciilor video înregistrări in domeniul prevenirii comportamentului delincvent în rîndul copiilor
Institutul de Reforme Penale (IRP) anunță concurs de selectare a unei companii care să realizeze o lecție video destinată copiilor, având drept scop prevenirea comportamentului delincvent.
Videoul ar urma să includă discursuri a diferitor reprezentanți ai organelor de drept, care participă la identificarea şi protecția copiilor vulnerabili sub vârsta răspunderii penale şi a celor în conflict cu legea, materialul fiind realizat într-un limbaj și o manieră prietenoasă copiilor.
Produsul final va include:
1. Varianta lungă a lecției video de 30-40 min.
2. Varianta scurtă - ~ 5 min.
Lecția video va fi utilizată de profesori în cadrul orelor de dirigenție și/sau în cadrul activităților extracuriculare, precum și de reprezentanți ai diverselor organe de drept în cadrul activităților desfășurate cu și pentru copii, în scop de prevenire a delincvenței juvenile.
Cerințele față de candidații eligibili și detaliile despre concurs sunt oferite în termenii de referință, disponibili mai jos.
Condițiile concursului:
Companiile interesate sunt invitate să prezinte dosarele complete, care vor conţine:
Oferta tehnică:
• CV-ul companiei participante la concurs (certificatul de înregistrare; rechizitele bancare);
• numele a 2 persoane de referință (cu indicarea datelor de contact);
• portofoliul companiei, care include lucrările realizate anterior;
• conceptul general de realizare a lecției video.
Oferta financiară trebuie să fie prezentată în LEI şi trebuie să includă:
• adresa, telefonul şi rechizitele bancare ale ofertantului, data, semnătura conducătorului şi amprenta ștampilei.
• bugetul total, exprimat în lei MD cu indicarea etapelor de realizare (filmare, montare etc.)
Ofertele incomplete vor fi respinse.
La analiza ofertelor, se va ține cont de raportul dintre oferta financiară şi oferta tehnică.
Termen limită:
Companiile interesate sunt invitate să depună oferta la sediul Institutului de Reforme Penale, mun. Chișinău, str. Lomonosov, 33, MD-2009, cu mențiunea „Concurs lecţie video”, până pe 31 octombrie 2016, ora 12:00.
Perioada de contractare:
Compania va fi contractată pentru prestarea serviciilor descrise mai sus în perioada noiembrie-decembrie 2016.
Pentru informații suplimentare: Alina MERLICI, coordonator comunicare şi PR, tel. 060295392, email: alina.merlici@gmail.com.








