TERMEN EXTINS: Anunţ de selectare a consilierilor de probaţiune pentru formare de formatori privind aplicarea programului Drink & Drive Moldova

TERMEN EXTINS: Anunţ de selectare a consilierilor de probaţiune pentru formare de formatori privind aplicarea programului Drink & Drive MoldovaÎn urma eforturilor întreprinse de Inspectoratul Național de Probațiune, Institutul de Reforme Penale, precum şi de experții din Olanda şi România, cu susținerea financiară a Ambasadei Olandei la București, am finalizat cu succes procesul de elaborare a Programului Drink and Drive (D&D) pentru Republica Moldova.

Programul D&D își propune să promoveze siguranța rutieră prin instruirea participanților să separe consumul de alcool de conducerea autovehiculului. Un sub-obiectiv care este urmărit constă în sporirea gradului de conștientizare a cazurilor cu privire la consumul de alcool și identificarea posibilelor probleme de alcool ale participanților la activitățile din cadrul programului.

În anul 2017, un număr de 10 consilieri de probațiune vor fi instruiți pentru a deveni formatori D&D în cadrul sistemului de probațiune. Instruirea va fi elaborată și pusă în aplicare de experți din Olanda și România. Instruirea va fi împărțită în două sesiuni de training de mai multe zile (în perioada 27-30 martie 2017 şi 16-18 mai 2017), iar la sfârșitul celei de a doua sesiuni, participanții vor obține un certificat de calificare în calitate de formator D&D.

În acest sens, este anunțat concurs de selectare a consilierilor de probațiune, care vor face parte din echipa de formatori din cadrul sistemului de probațiune privind aplicarea Programului Drink & Drive.

Pentru participare la concurs, consilierii de probațiune sunt invitați să depună dosarul de participare, care se va compune din:

1. CV-ul candidatului;
2. Scrisoarea de Intenție întocmită în limba română care va reflecta interesul şi pregătirea profesională a candidatului (în baza criteriilor de selectare indicate mai jos), precum şi disponibilitatea de participare la seminarul de formare a formatorilor în perioada 27-30 martie 2017 şi 16-18 mai 2017.
Dosarul electronic urmează a fi expediat până la data de 28 februarie 2017, orele 17.00
la ambele adrese de email: sru@ocp.gov.md şi info@irp.md

Pentru selectarea participanților, vor fi luate în considerație de către Comisia de selectare următoarele criterii:

A: Studiile preliminare și experiența:

• Pentru funcția respectivă, dispune de instruire relevantă finalizată la nivel de învățământ superior și a susținut examene la discipline ca pedagogie, sociologie, psihologie sau agogie,
• Experiență profesională în domeniul tehnicii de intervievare motivațională, educație și dinamica de grup, de preferință, în domenii de dependență,
• Experiență profesională în domeniul tratamentului individual sau – abordării individuale,
• Este familiarizat cu lucrul într-un context juridic (cum ar fi de probațiune)

B: Este capabil, are cunoștințe sau este interesat de:
• Gândirea la un nivel abstract sau conceptual,
• Cunoștințe de bază privind legile aferente circulației rutiere (legislația administrativă - și legislația penală) și teoria privind traficul,
• Cunoașterea contextului personal, social al conducerii sub influența alcoolului,
• Cunoașterea informației tehnice privind traficul aferentă conducerii sub influența alcoolului,
• Cunoașterea teoriei și practicii programului D&D,
• Cunoștințe privind studiile de intervenție,
• Cunoașterea tehnicii de intervievare motivațională,
• Cunoașterea dinamicii de grup și individuale, precum și de influențare a comportamentului,
• Cunoștințe privind comportamentele și întrebările de dependență,
• Cunoștințe despre evoluțiile generale în domeniul conducerii sub influența alcoolului.

C: Atitudinea:
• Are un grad ridicat de independență,
• Este entuziast, creativ,
• Are o atitudine colegială,
• Este empatic si are o stare de spirit de acceptare,
• Nu este normativ și critic/nu judecă,
• Este comunicativ și interactiv,
• Are o directivă stabilită cu un accent pe rezultate.

Această activitate este realizată în cadrul proiectului “Drink and Drive Moldova - program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”, implementat de către Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Serviciile de Probaţiune din Moldova, România şi Olanda, sprijinit financiar de Ambasada Olandei la Bucureşti în cadrul Programului MATRA.