Reforma in justitie - un pas in tranzitia la o societate democratica libera

"Moldova este deschisa ideii de integrare europeana si crearii rapide a unei zone de comert liber cu Uniunea Europeana", a declarat prim-ministrul Vlad Filat, in cadrul unei intrevederi la Bruxelles cu presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek. Potrivit parlamentarului european, primul pas in ”tranzitia la o societate democratica libera este intotdeauna reforma in justitie, crearea unui sistem judiciar independent si combaterea coruptiei”, comunica euronews.net.

Polonezul Jerzy Buzek a exprimat sprijinul pentru "reforme dificile si nepopulare" menite sa democratizeze țara. „Republica Moldova imi aminteste de tara mea - Polonia, unde, in perioada de pre-aderare, au fost implementate mai multe reforme dure pe interior, care la acel moment nu au fost intelese de popor. Peste doi-trei ani insa acestea au dat un rezultat fantastic si eu personal, care initial eram nepopular, am castigat alegerile europene cu cel mai bun rezultat”, a spus Jerzy Buzek, care a fost premier al Poloniei.

"Oamenii sunt in general conservatori, ei doresc ca cineva sa le organizeze viața, dar intr-un sistem democratic fiecare raspunde pentru sine. Prin urmare, pe termen scurt, aceste reforme vor fi dificile, si politicienii care le vor realiza trebuie sa fie pregatiti ca popularitatea lor va scadea", a declarat oficialul european.
Acesta considera insa ca, pe termen lung, reformele vor deschide anumite posibilitati extraordinare, "cand fiecare persoana va putea schimba multe in viata sa si in viata publica", potrivit declaratiei lui Jerzy Buzek.

Sursa: unimedia.md