Pe copil trebuie să-l înveţi de mic ce este libertatea. Dacă situaţia economică nu-i permite să treacă singur prin lipsuri şi privaţiuni, trebuie să i le impui în mod artificial. Trebuie să se înveţe cu lipsurile. Să nu simtă nevoia de confort pentru a studia. Să nu ducă dorul distracţiilor, dincolo de un minim necesar, pe care-l impune firea. De ce toate astea? Desigur, nu pentru că ascetismul ar fi o virtute, iar traiul bun un păcat. Nu. Numai pentru ca acest copil să fie liber toată viaţa de orice tentaţii, să accepte fără mîhnire pierderea oricărui bun material, să fie liber de orice dependenţă. Liber faţă de tentaţia de-a cere lucrurile de care s-a obişnuit să aibă nevoie. Liber faţă de cei dispuşi să i le ofere, în schimbul sufletului. Toate aceste asprimi au, desigur, o limită naturală, dar tocmai spre această limită trebuie să tindă educaţia tinerilor”.1 Publicul larg consideră că faţă de copiii delincvenţi nu se iau măsuri de pedepsire suficient de drastice. Considerăm mai degrabă că ar trebui să existe o gamă mai largă şi nuanţată de sancţiuni adaptată personalităţii şi contextelor specifice în care s-au format aceştia.


Ghidul Consilierului de Probaţiune specializat în lucrul cu copiii