În scopul implementării mecanismului intersectorial de cooperare Institutul de Reforme Penale a organizat la Sângerei o prima ședință de lucru
Ședința grupului local de lucru desfățurată la data de 22 noiembrie 2018, este o altă activitate din cadrul proiectului implementat de către IRP în parteneriat cu UNICEF Moldova „Asigurarea unei intervenții prompte în cazul copiilor în conflict cu legea prin măsuri de prevenire și colaborare intersectorială în 5 raioane ale țării”.
Drepturi egale pentru comunități rurale – proiectul prin care Consiliul a fost mai aproape de persoanele din mediul ruralConsiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, împreună cu Institutul de Reforme Penale, a implementat proiectul „Drepturi egale pentru comunități rurale”, care a fost lansat la 15 martie curent.
Prima ședință grupului de lucru cu privire la mecanismul de cooperare intersectorială în raionul Rezina
La 21 noiembrie curent, în raionul Rezina a avut loc prima ședință a grupului de lucru local format în scopul identificării și soluționării problemelor cu referire la cazurile cu implicarea minorilor.
Întâlnirea grupului de lucru din raionul Comrat cu privire la delincvența juvenilă
La 20.11.2018 la Comrat a avut loc prima ședință a grupului local de lucru. Subiectul discuțiilor l-a constituit implementarea mecanimsului local de interacțiune a reprezentanților din sfera protecție.
Finalizarea proiectului ,,Asigurarea dreptului la educaţie de calitate elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) şi a elevilor din categoriile sociale defavorizate în cadrul învăţământului profesional tehnic (ÎPT)”Au fost prezentate rezultatele finisării proiectului ,,Asigurarea dreptului la educaţie de calitate elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) şi a elevilor din categoriile sociale defavorizate în cadrul învăţământului profesional tehnic (ÎPT)” în cadrul unui atelier desfășurat de Ministerul Educației Culturii și Cercetării.
Ședința grupului de lucru în raionul Cahul
În raionul Cahul la data de 20 noiembrie 2018 s-a desfășurat ședința grupului de lucru privind "Mecanismului local de referire a copiilor în conflict cu legea și a celor sub vârsta răspunderii penale."
Finalizarea proiectului: Sporirea calității serviciilor de asistență juridică garantată de stat prestată beneficiarilor prin prisma optimizării sistemului informațional de evidență a datelor statistice al CNAJGSÎn cadrul proiectului “Sporirea calității serviciilor de asistență juridică garantată de stat prestată beneficiarilor prin prisma optimizării sistemului informațional de evidență a datelor statistice al CNAJGS” au fost realizate mai multe acțiuni, iar ca rezultat a implementării lor va crește capacitatea de lucru a întregului sistem de asistență juridică garantată de stat pe întreaga țară, inclusiv și a prestatorilor de servicii juridice.
Elevii unui gimnaziu din raionul Ialoveni au participat la un set de lecții despre și pentru prevenirea delincvenței juvenile
În scopul prevenirii acțiunilor care cad sub incidența delincvenței juvenile au fost desfășurate lecții cu elevii claselor a 6-a ai gimnaziului “Anton Crihan” satul Mileștii- Micii, Raionul Ialoveni.
Buletin informativ pentru luna octombrie în cadrul proiectului „Asigurarea unei intervenții prompte în cazul copiilor în conflict cu legea prin măsuri de prevenire și colaborare intersectorială în 5 raioane ale țării”
După cum V-ați obișnuit deja, lunar, distribuim în format electronic buletinul informativ care include date cu privire la activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Asigurarea unei intervenții prompte în cazul copiilor în conflict cu legea prin măsuri de prevenire și colaborare intersectorială în 5 raioane ale țării”, dar și alte informații relevante scopului proiectului.