Concurs pentru selectarea echipei de Experţi

Concurs pentru selectarea echipei de Experţi Institutul de Reforme Penale anunţă concurs pentru selectare a doi experţi care au experienţă de cercetare a fenomenului criminalităţii în special fenomenul delincvenţei juvenile, sau experienţă practică în domeniul Justiţiei pentru copii precum şi promovarea drepturilor copiilor implicaţi în sistemul de justiţie penală.




Activitatea de prevenire și combatere a delicvenţei juvenile a constituie o preocupare permanentă de politică penală a statelor moderne. Studiile efectuate atat la nivel naţional cît si la nivel comunitar au relevat faptul că delicvenţa juvenilă a înregistrat o creștere alarmantă în ultimele două decenii și s-a ajuns la concluzia necesităţii reformării și armonizării politicilor penale naţionale, în vederea combaterii fenomenului infracţional în rîndul minorilor. Fenomenul delincvenţei juvenile poate fi combătut în mod eficient numai prin adoptarea unei strategii integrate la nivel local și naţional, care va cuprinde trei principii directoare: prevenţia, măsuri judiciare si extrajudiciare și integrarea socială a delincvenţilor minori.

Cauzele care-l determina pe minor să adopte un comportament delincvent sunt greu de clasificat la modul absolut, deoarece evoluţia personală, cea care-l conduce la tipuri de comportamente deviante și în final, delincvente, se explică în fiecare caz printr-un context individual specific, care corespunde propriei experienţe de viaţă și nucleelor de bază în jurul cărora se dezvoltă fiecare copil și adolescent și anume: familia, scoala, anturajul propriu si pe un plan mai general, mediul socio – economic in care traieste minorul.

CERINŢE ÎNAINTATE FAŢĂ DE EXPERT (CALIFICARE ŞI EXPERIENŢA NECESARĂ):
  • Studii postuniversitare în domeniul dreptului, sociologie sau psihologie;
  • Minim 5 ani de experienţă profesională de cercetare sociologică în domeniul drepturilor copilului, justiţiei pentru copii, fenomenul criminalităţii;
  • Experienţă vastă în elaborarea materialelor analitice, a rapoartelor şi documentelor în domeniul dreptrilor copilului şi justiţiei juvenile.
  • Pentru detalii, accesaţi termenii de referinţă


DOSARUL VA CONŢINE:
Persoanele interesate sunt invitate să expedieze oferta tehnică, care va conţine:
  • CV-ul cu specificarea domeniul / domeniilor de expertiză;
  • Lista lucrărilor de cercetare/ articolelor publicate în domeniu vizat (inclusiv link-urile unde pot fi accesate);
  • Lista persoanelor care ar putea să vă recomande;


Persoanele interesate sunt invitate să depună dosarul de participare pînă la data de 16 iulie, ora 16.00, la adresa: info@irp.md cu menţiunea “Expert FDJ” în titlul mesajului expediat, candidaţii selectaţi vor fi invitaţi la interviu în data de 18 iulie 2014.