Delicvenţa juvenilă în anul 2013 conform Raportului activităţii organelor Procuraturii

Delicvenţa juvenilă în anul 2013 conform Raportului activităţii organelor Procuraturii Deşi în ultimii 5 ani tendinţa delicvenţei juvenile are o dinamică relativ constantă, totuşi, conform raportului Procuraturii Generale pentru anul 2013, în acel an s-a înregistrat o uşoară creştere a numărului cauzelor penale pornite, comparativ cu perioada analogică a anului 2012.
Astfel, au fost pornite 2143 de urmăriri penale în privinţa minorilor, dintre care în doar 1776 de cauze au fost terminate cercetările. Acestea au privit 2037 de infracţiuni comise de minori. În instanţa de judecată au fost trimise 790 de dosare, care au privit 1015 crime. Doar în 2 cauze a fost dispusă suspendarea condiţionată a urmăririi penale, iar 984 de cauze în privinţa a 1020 infracţiuni au fost încetate, inclusiv 96 din lipsa faptului sau a elementelor infracţiunii în acţiunile minorilor.
În raport se mai menţionează că, „situaţia privind asigurarea protecţiei copilului împotriva infracţiunilor, constată indici statistici în scădere”. Astfel, pe parcursul anului 2013, 892 de copii au fost victime ale infracţiunilor, în timp ce în anul 2012 au fost comise 1319 infracţiuni faţă de copii.
Menţionăm că, circa 80-85% dintre infracţiunile comise de minori sunt cele patrimoniale. Într-un număr mai mic, sunt comise infracţiuni privind ordinea publică, cele legate de droguri, violuri dar şi contra vieţii şi sănătăţii persoanei şi altele.
De asemenea, în raport este remarcată o creştere a numărului victimelor (copii) ale abuzului sexual în familie. Cu toate că numărul victimelor creşte, totuşi este constatată „lipsa unei reţele adecvate de servicii de resocializare şi reabilitare a copiilor victime ale abuzului şi violenţei. Această activitate continuă să rămână preponderent pe seama organizaţiilor non-guvernamentale, care acordă sprijin şi asistenţă psihologică profesională, însoțită şi de plasament provizoriu a copiilor aflaţi în dificultate.”