Directorul IRP, membru CPT, Victor Zaharia a efectuat o vizită în Federația Rusă

Directorul IRP, membru CPT, Victor Zaharia  a efectuat o vizită în Federația RusăMembrii Comitetului pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) al Consiliului Europei, în componența căruia face parte și Directorul IRP, Victor Zaharia, s-au aflat în perioada 30 noiembrie-13 decembrie curent, într-o vizită în Federația Rusă.

Delegația CPT a analizat măsurile luate de autoritățile ruse ca răspuns la recomandările făcute de Comitet în urma vizitelor sale anterioare. În această privință, o atenție deosebită a fost acordată tratamentului și condițiilor de detenție a persoanelor aflate în custodia poliției și instituțiilor penitenciare, inclusiv în detenție provizorie, minori și deținuții condamnați pe viață. În plus, delegația a examinat situația pacienților din spitalele de psihiatrie și de medicină legală.

În timpul vizitei, delegația a avut întrevedere cu viceminiștrii Ministerului de Justiție, Alu Alkhano și Maxim Travnikov, director adjunct al Serviciului Federal al Penitenciarelor (FSIN), Valeri Maksimenko, ministrul adjunct al Sănătății, Dmitri Kostennikov și ministrul adjunct al Muncii și Protecției Sociale, Alexey Cherkasov, precum și cu oficiali de rang înalt ai Ministerului Afacerilor Interne din Rusia.

Cu prilejul vizitei, delegația s-a întâlnit, de asemenea, cu vicepreședintele Comitetului de anchetă al Federației Ruse, Boris Karnaukhov, unde le-a fost prezentate metodele de investigare a plângerilor cu privire la poliție și a cazurilor specifice de maltratare a deținuților.

De asemenea, au avut loc întâlniri cu Comisarul pentru Drepturile Omului al Federației Ruse, Tatiana Moskalkova, membri ai Comisiilor de Monitorizare publice pentru regiunile Moscova și Perm și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale active în domeniul CPT.

Nu în cele din urmă, delegația a vizitat mai multe instituții de detenție, precum unități de poliție, penitenciare (unități pentru minori, pentru deținuții condamnați pe viață), spitale de psihiatrie, din regiunile: Moscova, Perm, Krasnoyarsk, Solikamsk.

La sfârșitul vizitei, delegația a prezentat autorităților federale ruse observațiile sale preliminare.

Sursa: https://goo.gl/1qNFjQ
Photo Credit: http://www.cpt.coe.int