Ședința grupului de lucru în raionul Căușeni din data de 10.03.2017
Ceslav Panico, vicedirectorul IRP a prezentat activitățile programului de prevenire a delincvenței juvenile. Acest program abordează, în prim-plan, măsurile de realizare a polițiștilor și pune accent pe interacțiunea dintre specialiști. Este destinat profesorilor, psihologilor, reprezentanților poliției și probațiunii. De asemenea, vicedirectorul IRP, a adus la cunoștința participanților faptul că elaborarea lecției video în domeniul prevenirii comportamentului delincvent în rândul copiilor se află în faza finală.
Diana Teacă, coordonator Servicii Sociale IRP, a prezentat indicatorii de management pentru cazurile individuale ale copiilor în conflict cu legea și a celor sub vârsta răspunderii penale. La moment, documentul respectiv se exersează în orașul Strășeni și în sectorul Botanica din Chișinău. Din luna aprilie până în luna septembrie a anului 2017, acesta urmează să fie pilotat în cinci raioane. Peste șase luni, în baza recomandărilor specialiștilor, documentul va fi îmbunătățit și elaborat în versiune finală.
Elena Oboroceanu, coordonator local IRP, a îndemnat toate părțile să se implice în îmbunătățirea managementului de caz. „Noi credem că acest ghid este unul foarte bun și mult-așteptat. Suntem bucuroși că noi, cei din raionul Căușeni vom fi printre primii care vor testa acest ghid și sper că se vor implica și vor veni cu propuneri toți asistenții sociali, reprezentanți ai Direcției Învățământ, ai Biroului de Probațiune, SAP, ș.a” a afirmat dna Oboroceanu.
Totodată, Diana Teacă, a vorbit despre inițiativa de elaborare a ghidului metodologic de lucru cu copiii în conflict cu legea și a celor sub vârsta răspunderii penale pentru psihologii școlari, psihologii din cadrul SAP și consilierii de probațiune. Acest ghid se află la etapa inițială. Deja a fost stabilit un concept și un plan al ghidului, asupra căruia lucrează mai mulți experți.
Unul dintre subiectele discutate în cadrul ședinței a fost despre infracționalitatea în rândul minorilor pe parcursul anului 2016. În acest context, reprezentantul procuraturii, a prezentat date statistice privind fenomenul delincvenței juvenile în raionul Căușeni, care denotă o creștere nesemnificativă. Ședința a fost prezidată de Eudochia Golan, șefa Direcției Asistență Socială, raionul Căușeni.
Activitatea este realizată în cadrul proiectului “Consolidarea mecanismului de prevenire şi dejudiciarizare a cauzelor penale cu implicarea copiilor sub vârsta răspunderii penale şi a celor în conflict cu legea", implementat de Institutul de Reforme Penale, cu susţinerea financiară a UNICEF Moldova.








