CONCURS PRIVIND ELABORAREA UNUI SPOT PUBLICITAR
Fenomenul infracţional în rândul minorilor ridică probleme specifice de prevenire și de combatere, datorită unei multitudini de factori care conduc la adoptarea unui comportament infracţional de către minori - segment al populaţiei deosebit de vulnerabil, aflat în etapa formării personalităţii, ușor influenţabili la stimulii externi (pozitivi sau negativi).
Activitatea de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile constituie o preocupare permanentă de politică penală a statelor moderne. Studiile efectuate atât la nivel naţional cât şi la nivel comunitar au relevant faptul că delicvenţa juvenilă a înregistrat o creștere alarmantă în ultimele două decenii și s-a ajuns la concluzia necesităţii reformării și armonizării politicilor penale naţionale, în vederea combaterii fenomenului infracţional în rândul minorilor. Fenomenul delincvenţei juvenile poate fi combătut în mod eficient numai prin adoptarea unei strategii integrate la nivel local și naţional, care va cuprinde trei principii directoare: prevenţia, măsuri judiciare si extrajudiciare și integrarea socială a delincvenţilor minori.
Cauzele care-l determină pe minor să adopte un comportament delincvent sunt greu de clasificat la modul absolut, deoarece evoluţia personală, cea care-l conduce la tipuri de comportamente deviante și în final, delincvenţe, se explică în fiecare caz printr-un context individual specific, care corespunde propriei experienţe de viaţă și nucleelor de bază în jurul cărora se dezvoltă fiecare copil sau adolescent, și anume: familia, şcoala, anturajul propriu şi pe un plan mai general, mediul socio – economic în care traieşte minorul.
Pentru a contribui la dezvoltarea unor practici noi de prevenire a delincvenţei juvenile, Institutul de Reforme Penale a iniţiat proiectul „Modele eficiente de implicare comunitară pentru prevenirea delincvenţei juvenile în Republica Moldova”, activităţile fiind realizate cu suportul Ambasadei Finlandei în Bucureşti. Proiectul îşi propune să informeze publicul larg despre factorii care generează delincvenţa juvenilă, accentuând importanţa sprijinului comunitar în vederea reducerii cauzelor care determină apariţia comportamentului delincvent în rândul minorilor, astfel încât să avem o societate mai responsabilă şi activ implicată în acţiunile de prevenire la nivel local.
OBIECTUL CONCURSULUI: În urma consursului, Institutul de Reforme Penale va selecta un studiou media pentru elaborarea unui spot publicitar. Obiectivul principal al spotului elaborat va fi informarea publicul larg despre factorii care generează delincvenţa juvenilă, accentuând importanţa sprijinului comunitar în vederea reducerii cauzelor care determină apariţia comportamentului delincvent în rândul minorilor.
PARAMETRII TEHNICI:
Tema: „Copilul tău are nevoie de atenţie, acţionează conştient“;
Durata: Maxim 1 min. (+ versiunea scurtă de 20 sec.);
SERVICII AŞTEPTATE:
• Elaborarea scenariului;
• Pregătirea filmărilor;
• Casting actori;
• Selectarea platourilor;
• Filmarea (sistem Full HD)
• Postproductie (montaj, sororizare, procesare etc.);
• Predarea spotului video final în diferite formate (pentru TV, Radio, pagini web, panouri publicitare etc.)
TERMENI DE IMPLEMENTARE: Perioada de realizare a spotului video este 20 august -15 octombrie 2014.
CERINŢE ÎNAINTATE FAŢĂ DE PARTICIPANŢI:
• experienţă de realizare a câtorva spoturi publicitare adresate unor categorii diverse de public;
• să dispună de o echipă de profesionişti cu experienţă în realizarea spoturilor sociale;
Criterii de evaluare:
• valoarea artistică şi originalitatea conceptelor de creaţie;
• atractivitatea şi claritatea mesajului;
• gradul de recunoaştere publică a mesajului;
DOSARUL VA CONŢINE:
Oferta tehnică :
• CV-ul companiei sau a persoanelor cheie care vor fi implicate în realizarea contractului;
• Propunere generală de concept pentru spotul publicitar privind forma de responsabilizare şi sensibilizare a societăţii faţă de minorii aflaţi în conflict cu legea;
• Mostre de spoturi sociale, video şi audio în limba română realizate în cadrul unei campanii precedente;
Oferta financiară care va include bugetul estimativ pentru elaborarea integrală a spotului, cu suma indicată în lei moldoveneşti.
Persoanele interesate sunt invitate să depună dosarul de participare până la data de 11 august 2014, ora 16.00, la adresa: info@irp.md cu menţiunea „Spot video” în titlul mesajului expediat. Reprezentanţii companiilor pre-selectate vor fi invitaţi la interviu în data de 19 august 2014.








