Aniversare Institutul de Reforme Penale

Aniversare Institutul de Reforme PenaleDragi prieteni, chiar dacă astăzi nu ne putem vedea tradițional pentru a aniversa ziua de naștere a IRP, oricum este o ocazie plăcută de a ne aminti care a fost parcursul nostru din 2001 încoace. Tot ce am reușit până acum se datorează sutelor de colegi de ai noștri, experților, voluntarilor care au depus eforturi în realizarea unor idei curajoase. Reforma justiției penale și justiția juvenilă, probațiunea și munca comunitară, medierea și alternativele la detenție, reforma penitenciară și poliția comunitară, cercetări și instruiri și multe altele, au fost posibile datorită celor pasionați de valorile unei lumi mai bune.
Sperăm că la majoritatea beneficiarilor noștri viața li s-a schimbat, iar dacă prezența noastră a avut o contribuție, atunci aceasta este cea mai mare realizare.
Activitățile noastre ar fi fost imposibile fără suportul donatorilor cărora le suntem recunoscători. De optimismul și entuziasmul nostru, al tuturor, depinde în cea mai mare parte viitorul european al Republicii Moldova.
Echiipa IRP