Raportul de activitate a Institutului de Reforme Penale pentru anul 2018-2020

Raportul de activitate a Institutului de Reforme Penale pentru anul 2018-2020 Actualele provocări impun o mai mare diligență în căutarea noilor soluții de conviețuire, asigurând, pe de o parte, demnitatea umană, iar pe de altă parte, siguranța generală. Nu există soluții prestabilite pentru multiplele probleme care stau în fața noastră, iar căutarea și testarea acestora este o misiune și a societății civile.
IRP a continuat să se conducă de obiectivele sale strategice în activitatea sa contributivă la reforma sistemului de drept, o reformă deloc simplă, cu obstacole obiective, determinate și de situația economică, dar și cu obstacole subiective, de cele mai dese ori, de împotrivire la tot ce este nou.
La fel, criza globală provocată de pandemia Covid-19 a impus o nouă viziune, un schimb de lentile în raport cu mai multe probleme ce țin de accesul la justiție a persoanelor din diferite grupuri sociale, comunicarea dintre actorii justiției, instruirea continuă a profesioniștilor și cu alte aspecte tangențiale strategiei noastre.
În același timp, situația respectivă ne-a determinat să învățăm și să aplicăm noi tehnologii de comunicare, să ne digitalizăm activitatea, exemplu fiind și prezentul raport, care a fost întocmit ca unul de pionierat exclusiv în format electronic, fapt ce reprezintă și o modestă contribuție la protecția mediului.
Raportul de activitate a Institutului de Reforme Penale pentru anul 2018-2020 este structurat după domenii de activitate cu mențiunea activităților, duratei lor,rezultatelor, beneficiarilor, experților și, în mod firesc, a finanțatorilor și partenerilor noștri, cărora în mod deosebit le suntem recunoscători.

Pentru a vedea conținutul raportului accesați următorul document:IRP_Raport-de-activitate-2018-2020.pdf [3,13 Mb] (descarcari: 50)