Ședința Platformei Regionale de Dialog pentru Justiție Criuleni
La data de 17 mai, în Sala Mică a Consiliului Raional Criuleni s-a desfășurat Sedința Platformei Regionale De Dialog Pentru Justitie unde s-au discutat problemele societății în privința prevenirii și combaterii infracțiunilor și contravențiilor motivate de prejudecată. 
Ședința a început cu un cuvânt de salut din partea Oliviei Pîrțac și Elena Stăjilă, reprezentanți a Millenium Partners, și Victoriei Secu, Director al AO „Fiecare contribuie pentru Schimbare”, subliniind importanța colaborării și dialogului în lupta împotriva crimelor motivate de prejudecată.
Dr. Igor Dolea, Director al AO „Institutul de Reforme Penale”, a deschis seria de prezentări cu o analiză detaliată a legislației și practicilor existente privind combaterea crimelor motivate de prejudecată.
Ion Calcatinge, Jurisconsult al Centrului de Justiție Socială „Echitate”, a continuat discuția prin examinarea cauzelor care contribuie la comiterea faptelor motivate de prejudecată, oferind o perspectivă complexă asupra contextului social și economic care favorizează astfel de crime.
De asemenea, Ala Ianenco, șefă de serviciu la AO „Fiecare contribuie pentru Schimbare”, a abordat căile de combatere a crimelor motivate de prejudecată, prezentând strategii și bune practici implementate în alte regiuni. Ea a subliniat importanța educației și a conștientizării publice în prevenirea infracțiunilor și contravențiilor motivate de prejudecată.
La discuții a participat și Olga Bulmaga, Secretar General al Consiliului pentru Egalitate, evaluând situația actuală privind prevenirea și combaterea crimelor bazate pe prejudecată, oferind date statistice și exemple concrete de intervenții reușite ale Consiliului.
În încheiere, Vladimir Cojocaru, Secretar General al Oficiului Avocatului Poporului, a prezentat misiunea și rolul Instituției Ombudsmanului în protecția drepturilor omului, accentuând necesitatea unei colaborări strânse între instituțiile de stat și societatea civilă.
La eveniment au participat reprezentanți ai Centrului de Justiție Socială „ECHITATE”; Inspectoratul de Poliție Criuleni; Est-Curier Criuleni; Judecătoria Criuleni; Procuratura Criuleni; Direcția Educație Criuleni; IMSP Centrul de Sănătate Criuleni; Consiliul Raional Criuleni.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de discuții și concluzii, unde participanții au avut ocazia să își exprime opiniile și să propună soluții pentru îmbunătățirea eforturilor de combatere a crimelor motivate de prejudecată. Concluzia generală a fost că este nevoie de o abordare holistică, care să includă măsuri legislative, educaționale și de conștientizare publică.
Trainingul a fost organizat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Millenium Partners, în cadrul proiectului „Adressing Hate-Based Crimes in Moldova”.