Atelierul de instruire „Program de prevenire a delincvenței juvenile”, desfășurat la Căușeni
Astăzi, șirul instruirilor pentru specialiști continuă în raionul Căușeni. Atelierul „Program de prevenire a delincvenței juvenile” este organizat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției al MAI și UNICEF Moldova.
Polițiști, specialiști din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecției Familiei, consilieri de probațiune, reprezentanți ai Direcției Învățământ și ai Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică ce activează în raionul Căușeni au fost instruiți de formatorii Arina ŢURCAN, avocată, expertă IRP și Daniela BUZATU, şef Secţia prevenire a DGSP al IGP al MAI.
În cadrul cursului sunt abordate subiecte precum: rolul interacţiunii dintre instituţii şi profesionişti implicaţi în implementarea activităţilor de prevenire a delincvenţei juvenile, activităţile poliţiei în domeniul prevenirii primare a delincvenţei juvenile, nevoile de asistenţă şi protecţie a copiilor în conflict cu legea ș.a.
Această activitate se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției al MAI, în cadrul proiectului „Consolidarea mecanismului de prevenire şi dejudiciarizare a cauzelor penale cu implicarea copiilor sub vârsta răspunderii penale şi a celor în conflict cu legea”, implementat de Institutul de Reforme Penale, în parteneriat cu UNICEF Moldova.