Starea delincvenţei juvenile şi activitatea serviciilor Siguranţă Copii în anul 2014
Inspectoratul General de Poliţie a emis o notă informativă cu privire la starea delincvenţei juvenile şi activitatea serviciilor Siguranţă Copii pe parcursul anului 2014. Nota informativă vizează mai multe aspecte printre care “Dinamica criminalităţii în mediul copiilor”, “Aspectul participativ al copiilor la săvârşirea infracţiunilor”, “Victimizarea copiilor şi măsurile întreprinse pentru protecţia lor”, “Activităţi organizatorice desfăşurate”, “Activitatea de prevenire şi rezultatele obţinute pe domeniul Siguranţă Copii”.
Cât priveşte Dinamica criminalităţii în mediul copiilor, datele statistice arată că pe parcursul anului 2014, de către minori şi cu participarea acestora au fost săvârşite 1166/1142 infracţiuni ceea ce constituie o creştere cu 2,01% comparativ cu perioada analogică a anului precedent. Această ascendenţă presupune creşterea cu 100% a vătămărilor intenţionate, a infracţiunilor privind viaţa sexuală cu – 6,45%, a furturilor cu 5,97% şi a infracţiunilor legate cu droguri cu 111,11%. Totodată se atestă reducerea cu – 60% a omorurilor, a tâlhăriilor – cu 61,11%, a jafurilor cu – 13,75% , şi a cazurilor de huliganism cu – 22,86%.
Conform datelor emise de IGP în cele 12 luni ale anului 2014 a fost o creştere cu 13,54% a cazurilor de infracţiune cu participarea minorilor. O bună parte din infracţiuni, minorii le săvârşesc în grup sau influenţaţi de alte persoane.
Pe parcursul anului 2014, în 1073 cauze penale – 1122 copii au fost stabiliţi ca fiind victime ale infracţiunilor, înregistrându-se o ascendenţă cu 23,76% comparativ cu perioada analogică a anului precedent. Astfel, copii au devenit victime ale infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii.
La fel, copiii sunt frecvent victime ale infracţiunilor patrimoniale, fiind pornite 319 cauze penale conform elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.186 al Codului penal (2013-253). Concomitent, au fost înregistrate 47 acte de huliganism împotriva copiilor, iar în 87 cazuri aceştia au devenit victime ale infracţiunii prevăzute de art. 264 al CP (încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei).
Întru asigurarea protecţiei drepturilor copilului, au fost înaintate 135 demersuri pentru emiterea ordonanţei de protecţie, din ele 83 pentru protecţia victimei părinte şi copil, iar 52 pentru protecţia victimei copil. Totodată, în perioada vizată, au fost plasaţi 487 copii aflaţi în situaţie de risc, din ei 233 în regim de urgenţă, iar 254 în regim planificat. Dificultăţile de adaptare, eşecul şcolar sau sentimental, dezechilibrul emoţional, pe fundalul unei lipse de comunicare eficientă cu părinţii (din motivul lipsei acestora sau neglijării obligaţiunilor părinteşti) sau rudele, pot servi temei pentru comportament violent asupra propriei persoane, care pot culmina cu sinuciderea.
Reieşind din priorităţile şi obiectivele serviciului, pe parcursul perioadei de raport, de către inspectorii biroului siguranţă copii al subdiviziunile teritoriale de poliţie, au fost iniţiate şi puse în aplicare 831 planuri, din ele 375 fiind finisate, iar 456 fiind în desfăşurare la moment.
Totodată, pentru buna desfăşurare a activităţilor de sensibilizare a copiilor au fost elaborate 728 suporturi metodologice, din ele 179 suporturi de curs cu diverse tematici, pentru a fi utilizate de către angajaţii poliţiei în cadrul desfăşurării activităţilor de sensibilizare a copiilor.
Concomitent, în scopul unificării şi coordonării eforturilor în vederea protecţiei copiilor, prevenirii şi combaterii tuturor formelor de violenţă faţă de copii, precum şi în scopul diminuării numărului de încălcări a normelor legale admise de către copii, de către subdiviziunile subordonate au fost încheiate 44 acorduri de colaborare cu ONG-rile din teritoriul administrativ, din ele 26 pe termen nedeterminat, iar 18 pe termen determinat.
Prin această notă informativă Inspectoratul General de Poliţie a evidenţiat în cifre şi date statistice starea delicvenţei juvenile şi activitatea serviciilor siguranţă copii pe parcursul anului 2014.
Sursa:
http://igp.gov.md/sites/default/files/document/attachments/nota_informativa_cu_privire_la_starea_delicventei_juvenile_pentru_anul_2014_-_pajina_web.pdf








