Raport de activitate 2013-2014
O reformă nedefinitivată sau mimată poate fi chiar contraproductivă. Pentru IRP, la fel ca şi pentru partenerii săi, perioada 2013-2014 nu a fost deloc uşoară. Studiile, cercetările realizate conform SRSJ în anii 2011-2012 urmau să ghideze procesul de operare a modificărilor legislative şi instituţionale ulterioare. În pofida suportului politic şi financiar extern acordat, se relevă deficienţe majore de implementare a acestor schimbări. Sub un anumit aspect, a crescut deschiderea unor actori din sectorul justiţiei privind acceptarea modificărilor de practici cotidiente (or, în înţelegerea unora, reforma ar fi trebuit să contribuie la crearea unor sisteme autosuficiente, care să le simplifice activitatea, fără ca în mod necesar să prezinte garanţii incontestabile pentru protecţia drepturilor omului). Sub un alt aspect, s-a remarcat cert o insuficiență de expertiză, de capacitate umană, observându-se chiar o oboseală instituţională. În asemenea mediu de activitate, IRP a decis să contribuie la procesul de reformă prin oferirea de suport acolo unde acesta era necesar şi imperativ, dar şi la monitorizarea acestuia acolo unde exista riscul devierii de la obiectivele declarate ale reformei în justiție.
Produsele intelectuale ale proiectelor desfăşurate de IRP în această perioadă au fost preluate în mare parte de instituţiile publice, devenind parte integrantă a practicilor cotidiene din domeniul justiţiei. Aportul nostru poate fi evaluat prin faptul că multe dintre abordările din sistemul de justiţie au fost remodelate, aşa încât sistemul respectiv să asigure o mai bună protecţie a drepturilor şi libertăţilor omului.
Acţiunile IRP au fost realizate prin cooptarea şi implicarea activă, permanentă şi coerentă a Parlamentului, a Consiliului Superior al Magistraturii şi a instituţiilor subordonate, a Guvernului (în special, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei), a Procuraturii Generale, a Uniunii Avocaţilor şi a Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, a Institutului Naţional al Justiţiei şi a Oficiului Avocatului Poporului, a organizaţiilor nonguvernamentale active în domeniu şi a comunităţii partenerilor de dezvoltare, precum şi a membrilor comunităţii în calitate de beneficiari direcţi şi indirecţi ai acestor iniţiative.
De menționat că mai multe aspecte ale reformei sunt doar în faza incipientă, altele chiar la nivel de concept, ceea ce ne întărește convingerea că trebuie să continuăm şi chiar să amplificăm eforturile, mizând pe suport şi cooperare.
Victor ZAHARIA,
Director IRP








