Prima rundă de seminare privind medierea în cauze penale pentru mediatori

Prima rundă de seminare privind medierea în cauze penale pentru mediatori Astăzi s-a încheiat desfășurarea primei runde de seminare online pentru mediatori realizate de Institutul de Reforme Penale (IRP).

Primul seminar a fost desfășurat cu tematica “Particularitățile procesului de mediere în cauzele penale”. Formatorul seminarului a fost doamna Felicia Chifa, mediatoare și lector universitar, care a prezentat specificul etapelor procesului de mediere pe cauze penale și particularitățile procesului de mediere online. Totodată, participanții au pus în discuție proiectul ce vizează medierea garantată de stat.
Prima rundă de seminare privind medierea în cauze penale pentru mediatori

Al doilea seminar online pentru mediatori a fost desfășurat de către Igor Dolea, dr.hab.prof.univ. Tematica seminarului ținea de “Aspectele procesual-penale ale medierii”. Pe parcursul seminarului participanții și-au consolidat cunoștințele privind acoperirea normativă a domeniului în Republica Moldova; etapa preliminară inițierii medierii; inițierea procesului de mediere la faza de urmărire penală și la faza de judecare a cauzei penale; instituții procesuale tangente cu medierea; termenele procesuale de aplicare a medierii; aplicarea medierii în situații particulare etc.

Prima rundă de seminare privind medierea în cauze penale pentru mediatori
Seminarele online se desfășoară în cadrul parteneriatului dintre Institutul de Reforme Penale (IRP) și Proiectul „Accesul la justiție în Moldova”, finanţat de către Millennium DPI Partners, LLC.

Pe parcurs, urmează a fi realizate încă câte un set de seminare online pentru mediatori (a doua grupă), avocați care acordă asistență juridică garantată de stat (a doua grupă), parajuriști și reprezentanții organizațiilor societății civile.