Rezultatele privind îmbunătățirea accesului la justiție al persoanelor din categorii vulnerabile din Criuleni, Soroca, Cimișlia și Comrat au fost prezentate în cadrul unei ședințe

Membrii și membrele a patru organizații necomerciale (ONC) din raioanele Criuleni, Soroca, Cimișlia și Comrat au prezentat rezultatele de impact ale activităților implementate în calitate de beneficiare ale proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale (IRP), cu suportul financiar al Suediei.

Proiectele implementate de cele patru ONC-uri, cu o durată de 18 luni, au avut drept scop îmbunătățirea accesului la justiție al persoanelor din grupuri vulnerabile și marginalizate. Totodată, o altă componentă importantă în proiectele implementate a fost cea de fortificare a capacităților organizațiilor beneficiare.

„Asigurarea accesului la justiție este un element esențial și trebuie inclus în planul de acțiuni al organizațiilor care lucrează direct cu beneficiari. La fel, în cadrul proiectului s-a reușit consolidarea capacităților organizațiilor prin elaborarea politicilor și strategiilor necesare pentru buna funcționare și asigurare a sustenabilității organizațiilor. Nu în ultimul rând, apreciem eforturile și rezultatele obținute de către asociațiile obștești și că am reușit să creăm o platformă pentru schimb de experiență între organizații, care pot discuta despre provocări, succese și planuri de viitor”, a comunicat Natalia MARDARI-GREBENCEA, managera proiectului, IRP.

„În cadrul proiectului implementat în raionul Criuleni, am elaborat instrumente și mecanisme de identificare, soluționare, referire a cazurilor de nerespectare a drepturilor persoanelor din grupuri vulnerabile, am acumulat experiență în domeniul litigării strategice. Am oferit suport pentru două persoane cu dizabilități locomotorii pentru a-și apăra drepturile, cauzele lor fiind examinate la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. De asemenea, beneficiarii direcți ai proiectului au primit asistență juridică primară, asistență psihologică și socială, iar peste 220 de persoane cu dizabilități și membrii familiilor lor sau asistenții personali din raioanele Criuleni și Dubăsari au fost informați despre drepturile persoanelor cu dizabilități care ar putea fi victime ale violenței în familie”, a spus Victoria SECU, directoarea „Fiecare Contribuie pentru Schimbare”.

„Datorită primului raport privind accesul la justiție al grupurilor vulnerabile și marginalizate din raionul Cimișlia, elaborat în cadrul proiectului, actorii comunitari cunosc care sunt lacunele și direcțiile pentru eventualele intervenții. Am acordat asistență juridică primară la circa 280 de persoane, iar peste 600 de persoane din categorii vulnerabile, din 12 localități ale raionului Cimișlia, au fost informate în cadrul lecțiilor publice tematice despre mecanismele naționale de revendicare a drepturilor lor. La fel, am organizat și activități tematice în domeniul accesului la justiție cu implicarea a peste 70 de elevi din gimnaziile și liceele din raionului Cimișlia”, a informat Nicolae HRISTOV, directorul Agenției de Democrație Locală din Moldova.

„Echipa Clinicii Juridice Comrat a reușit să-și fortifice capacitățile și să ofere mai mult ajutor persoanelor din categorii vulnerabile din raion. În cadrul a 40 de lecții publice, desfășurate în 20 de localități, am informat peste 420 de beneficiari despre drepturile lor, am oferit peste 150 de consultații pe diverse probleme cu care s-au adresat beneficiarii. O mare realizare pentru organizație este dezvoltarea și implementarea documentelor interne, cum sunt planul strategic, strategia de advocacy, politica de protecție a datelor personale. Grație participării organizației în cadrul Platformei de Dialog pentru Accesul la Justiție Comrat, activitatea organizației a devenit mai cunoscută”, a comunicat Natalia BAURCIULU, directoarea Clinicii Juridice Comrat.

„Grație proiectului am reușit să îmbunătățim anumite procese organizaționale. Începând cu luna august 2022, am acordat peste 220 de consultații juridice gratuite tinerilor. I-am informat care sunt mecanismele juridice și mecanismele nejudiciare de apărare a drepturilor lor prin intermediul sesiunilor de dezbateri, care au avut loc în format online, dar și în cadrul sesiunilor de informare desfășurate în instituțiile de învățământ, unde aproape 400 de elevi și-au consolidat cunoștințele în domeniul accesului la justiție”, a informat Stela BABICI, președinta Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA.

Prezentă la eveniment, Veronica Cangea-Cibotaru, ofițer de proiect PNUD Moldova, a spus că apreciază rezultatele obținute de echipele celor patru organizații necomerciale. „Ne bucurăm că ați devenit mai consolidați, grație implementării acțiunilor de politici organizaționale și astfel reușiți mai eficient să acordați suport beneficiarilor organizațiilor. La fel, apreciem comunicarea stabilită între organizațiile societății civile, inclusiv cu instituțiile publice, ceea ce face ca intervențiile pe anumite probleme să fie mai prompte și mai eficiente. Sperăm că veți continua activitățile începute în asigurarea accesului la justiție pentru persoanele din categorii vulnerabile și vă veți dezvolta capacitățile în acest domeniu”, a spus Veronica CANGEA-CIBOTARU.

În cadrul proiectelor implementate, fiecare ONC a elaborat un raport privind accesul la justiție al persoanelor din grupuri vulnerabile în raionul în care activează. Autorii rapoartelor au analizat principalele bariere pe care le întâmpină persoanele în accesul la justiție și au formulat o serie de recomandări și posibile soluții pentru depășirea acestora și îmbunătățirea accesului la justiție al persoanelor din categorii vulnerabile.

Proiectul „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova” este implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu IRP, cu suportul financiar al Suediei. Scopul acestuia este de a contribui la consolidarea eficienței serviciilor din domeniul justiției și îmbunătățirea accesului la justiție pentru bărbații și femeile din Republica Moldova, în special pentru cei din grupurile vulnerabile și marginalizate, prin sporirea capacităților instituțiilor de expertiză judiciară de a presta servicii de calitate și fortificarea capacităților actorilor din domeniul justiției de a oferi un răspuns coordonat necesităților justițiabililor. Asociațiile „Fiecare Contribuie pentru Schimbare” (Criuleni), Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA (Soroca), Agenția de Democrație Locală din Moldova (Cimișlia) și Clinica Juridică Comrat au beneficiat de instruiri, consiliere și mentorat, astfel încât să participe eficient într-un dialog constructiv cu actorii din lanțul justiției și să se implice în mod pro-activ în revendicarea drepturilor justițiabililor.






Template not found: /templates/work/addcomments.tpl