Ghid metodologic pentru parajuriști

Ghid metodologic pentru parajuriști Proiectul „Asigurarea bunei guvernări prin sporirea participării publice”, implementat de Fundaţia Soros-Moldova și finanţat de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internaţională (Sida/Asdi), prevede testarea programului de instruire iniţială a unui număr de parajuriști, repartizarea acestora în comunităţi pentru acordarea serviciilor de parajurist și conlucrarea perma-nentă în vederea elucidării aspectelor pozitive și negative ale activităţii acestora. Proiectul tinde să formuleze o serie de propuneri de politici ale statului în vederea continuării și extinderii reţelei de parajuriști. Partenerii principali ai proiectului sunt Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat (CNAJGS), Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei și Ministerul Justiţiei. Proiectul prevede pe viitor continuarea reţelei sub auspiciile acestor trei instituţii, cu responsabilităţile fiecăreia după cum urmează:
– Consiliul Naţional pentru Asistență Juridică Garantată de Stat asigură instruirea și legătura dintre parajurist și avocaţii implicaţi în sistemul de acordare a asistenţei juridice garantate de stat;
– Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei asigură legătura dintre asistenţii sociali și parajuriști și îmbinarea acestor două profesii în cazurile necesare;
– Ministerul Justiţiei asigură includerea asistenţei juridice primare în politicile de stat.
Ghidul parajuristului, dezvoltat participativ în cadrul proiectului menţionat, are menirea de a impulsiona activitatea reţelei de parajuriști, oferind un instrument de lucru în acordarea asistenţei juridice primare. Totodată, în noul context social, așteptările de la fiecare dintre noi sunt mult mai mari, or, valorificarea libertăţii individuale nu mai este condiţionată de subordonarea oarbă faţă de autoritatea publică, ci mai mult de respectarea prevederilor legale, dar în mod special de contribuţia individuală la responsabilizarea statului faţă de persoană. Doar prin participare, implicare activă, atitudine fermă și intoleranţă faţă de încălcarea legii se poate asigura o dezvoltare durabilă, orientată spre respectarea drepturilor și libertăţilor fundamentale. Astfel, rolul parajuristului în comunitate nu poate fi limitat la acordarea asistenţei juridice primare. O parte considerabilă a misiunii acestuia se referă la abilitarea juridică a populaţiei, contribuind la buna guvernare, iar asistenţa juridică primară este doar o funcţie, o modalitate de lucru.
Ghidul cuprinde informaţii, redate într-un stil accesibil, referitoare la rolul Ghidul parajuristului în comunitate din perspectiva funcţiilor pe care le are, competenţele profesionale de care trebuie să dispună un parajurist și pe care urmează să le dezvolte, inclusiv aspectele ce ţin de comunicarea cu beneficiarii, partenerii și autorităţile publice. O atenţie deosebită se acordă modalităţii de soluţionare a conf lictelor la nivel comunitar, de iniţiere a activităţilor în interesul comunităţii, de desfășurare a instruirii în domeniul drepturilor omului. În contextul disponibilităţii reduse a resurselor, sunt oferite reguli metodologice de administrare și logistică pentru biroul parajuristului. Deoarece parajuristul este un exemplu, un model pentru comunitate, autorii s-au îngrijit să descrie și anumite exigenţe deontologice în activitatea de parajurist.
Versiunea actuală a ghidului urmează a fi îmbunătăţită prin modificare și completare, la sugestia parajuriștilor, a membrilor comunităţii, precum și a tuturor celor interesaţi.

Victor ZAHARIA,
președinte al CNAJGS

Ghid metodologic pentru parajuriști