Lipsa actelor și a surselor financiare – cel mai frecvent impediment la înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile
Cel mai des problemele apar atunci când persoanele vor să înstrăineze bunul – să-l vândă sau să-l doneze - iar acesta nu este înregistrat sau nu există actul de proprietate asupra lui. „Înregistrarea bunului imobil este o obligațiune, dar și un drept, iar înregistrarea proprietății asupra bunului este în interesul persoanei, deoarece îi permite să dispună din plin de acesta”, a subliniat Lilia Gribincea, doctoră în drept, conferențiară universitară la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, expertă a Institutului de Reforme Penale (IRP).
Totodată, nivelul redus al culturii juridice a populației adaugă dificultăți în accesarea serviciilor de înregistrare a bunului imobil și a dreptului de proprietate. „Chiar dacă există deschidere din partea administrației publice locale pentru a acorda suport în procesul de perfectare a actelor necesare înregistrării cadastrale a bunurilor, totuși unele persoane ezită să accepte acest gen de suport. Motivul constă în necunoașterea prevederile legale și, respectiv, neîncrederea față de funcționari, unele persoane crezând că administrația ar putea cumva lua acest bun, după înregistrarea lui”, a spus Ina Barbăroșie, specialistă principală în Secția Juridică în Primăria Soroca.
Participanții și participantele la discuții au menționat practicile pozitive în procesul de înregistrare a proprietății asupra bunurilor imobile pentru persoanele din categorii vulnerabile. Astfel, s-a menționat că administrația publică locală încurajează și oferă suport persoanelor din categoriile vulnerabile în vederea înregistrării dreptului de proprietate asupra imobilelor, inclusiv prind acordarea facilităților și bugetarea surselor financiare necesare.
„Zilnic avem adresări la primărie privind înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și cele mai multe dificultăți le întâmpină persoanele care nu dețin documentele de proprietate. Cheltuielile pentru toată procedura de înregistrare pot depăși 3000 de lei, ceea ce constituie o sumă enormă pentru persoanele din categorii vulnerabile. În aceste condiții noi propunem persoanelor proceduri simplificate, astfel încât acestea să poată înregistra dreptul de proprietate”, a spus Serghei Anastasov, primarul municipiului Comrat.
În urma discuțiilor, membrii și membrele PDAJ din Soroca, Criuleni, Cimișlia și Comrat urmează să formuleze propuneri de soluționare a acestor probleme în adresa autorităților publice locale. Printre acestea se numără: prestarea de către notari a serviciilor pro bono pentru persoanele din grupuri vulnerabile și marginalizate, informarea acestor persoane despre importanța deținerii actelor de identitate, a documentelor de proprietate și despre procedura de înregistrare a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile. La fel, potrivit participanților la discuții, este necesară acordarea suportului în procesul de înregistrare a proprietății și dreptului de proprietate, inclusiv prin revederea tarifelor pentru persoanele din categorii vulnerabile sau bugetarea surselor necesare pentru aceasta.
Ședințele PDAJ din Soroca, Criuleni, Cimișlia și Comrat sunt organizate de IRP în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Suediei.








